Venea ( cum a fost sâmbătă, acum două zile), venea mama-mare la școală să mă învoiască de la învățătoare : mergeam la cimitir. Cu pască, ouă roșii și cozonac. Și vin și untdelemn. Ba și o cățuie cu tămâie, un jăratec lua de la o femeie care stătea în Țărăncuța, îi vânduse vreo două tablouri, unele pe satin, se atașau la perne fantezii, și veneau așa aruncate pe canapea, ca ornamente. S-au împrietenit și la zile de astea, trecea vreo zece minute să ia ceva ce nu puteam căra de acasă : cum să mergi cu jăratec în autobuz!? Mormântul era pregătit cu multe zile înainte : panseluțe înflorite, plăntuțe pe margini, le zicea flori de gheață. Gărduțul proaspăt vopsit, băncuța geluită și dată cu șerlac, felinarul spălat și cu gemulețe strălucind. Se aprindea candela, se căuta un loc unde să pui lumânările, cu o tablă cu dublu rol : să nu arzi florile, să nu stingă lumânările vântul. Tava : felii triunghiulare de pască pe margini, felii rotunde de cozonac pe centru, ouă printre ele, vopsite cu cojile de ceapă, puse cu frunze într-un ciorap de mătase și cufundate în zeama fierbinte de ceapă. Într-un păhăruț de la nunta străbunicii : vin roșu. Sticla de untdelemn și sticla cu vin. Pomelnicul. Banii pentru popă și dascăl. Banii pentru copii care însoțeau popa. Pachețele: pască, ou, cozonac, un ban de metal, cănuțe mici care vor fi date cu vin, de toartă legate batiste noi și un ban de metal și o lumânare. Recapitulare : am pus toate? Aprinderea tămâii în cățuie, înconjurat mormântul. Gata. Așteptăm popa. Eu... Eu mă plictisesc și spun minciuni :
— Mam'mare, mi-e sete! Vreau apă.
— Nu e voie. La pompă se spală ciolanele morților. Așteaptă.
— Mă duc în Stadion. Este țâșnitoare.
— Nu. Uiți, te iei cu (!) copii paznicului și uiți. Stai locului. Nu inventa sete. Ai băut un pahar de sirop pe drum. Nu minți că uite colo : Biserica. Nu minți că tac'tu-mare așteaptă cu țăr'na-n gură de câțiva ani buni. Că atunci când era viu, nu-ți refuza toate mofturile.
Eu.. Copil prost. Eu în minte :" Ce pot face eu? Că nu l-am omorât eu, bolile alea din prizonierat s-au întors, era bătrân și i-au venit de hac..". Afișam o mină dezamăgită, de om care e persecutat.
Era Paștele morților. Paștele blajinilor. Era plin cimitirul. Sâmbăta, fiindcă duminică trebuia făcută slujba de Duminica Tomii. Și oamenii, deși era comunism ☭, mergeau la biserică. Erau păstrători ai tradiției..
Mai stăteam un pic după ce pleca popa :
– Să ardă lumânările. Fă cruce și pupă crucea de la capu' lui tac'tu-mare. Și zî :« Iartă-mă tată-mare și Dumnezeu să te ierte.... ( o vedeam aplecându-se : crucea se micșorase, intrase în pământ..) Iartă-mă măi omule, și Dumnezeu să te ierte.. ( pauză de un minut) Lua sacoșele, mai ușoare, golite. Băga păhăruțul într-o pungă de hârtie și punga în geantă. Tava într-o sacoșă. Hai! – văd că nu ai stare nici la mormânt. Să-ți fie rușine.
Nu-mi era. Voiam să mă joc. În legea mea. Să profit de scutire. Dar ajungeam târziu : era unu jumătate.
— Spală-te pe mâini, c-am fost la mort. Spală-te bine, că nu-ți dau nimic de mâncare azi!
Mă spălam temeinic. Voiam mâncare : atâta plimbare îmi golise complet stomacul..
Și trecea încă un an.
Anul ăsta n-a fost Paștele blajinilor. Nu a fost scris să fie. Iartă-mă tată-mare. Iartă-mă mamă-mare. Iartă-mă tată. Iertați-mă voi toți din lungul șir al pomelnicului pe care nu la citit nimeni...și tot neamul lor cel adormit spre învierea veșnică și viața veacului ce va să fie.. Amin.
( c.... Constanța , fiica lui Iojă și Elena, prin adopție : Ferentz)
