Mnemnosyne

E tare greu. De mine e tare greu : greu când îți explic : ajunge un singur comentariu la una și aceiași postare, postare cu același conținut dar redistribuită, fiindcă nu mereu pot scrie ceva diferit, conform cu destinatarul, fie acesta : prieteni, grup, pagină. E înnebunitor să vezi? Și pentru mine e înnebunitor să găsesc. Fiindcă nu sunt tot aceiași oameni, și fiindcă eu am creat mai multe planete, nefiind eu un Dumnezeu și nefiind în stare de un Cer, un Pământ și un Om.. Toate distincte și din toate câte unul singur. Și nu-ți explic, sau o fac sperând ca mintea ta să fie trează un minut. E greu de mine : greu fiindcă nu știu să găsesc drumul spre mintea, spre înțelesul tău.

 E și mai greu atunci când ar trebui să-ți explic de ce, sau cum și care este motivul pentru care spun eu ceva. Am renunțat de mult, uneori sunt ca o moară stricată care macină în gol : fii cuminte, nu încerca să-mi pătrunzi spusele, că nici eu nu pot uneori, și peste mine înstăpânește Mnemosyne, și eu , ca tine sunt nedumerită, fiindcă mâna dreaptă nu e conectată la creierul meu, e în prelungirea minții Mnemosynei, și ea scoate din primordialul haos, ideea de care n-am habar nici eu, niciodată nu a fost în capul nimănui, capul e prea mic pentru haosul de dincolo de universurile știute și neștiute . Abia târziu, când spusa s-a împlinit, înțeleg inutil : n-am putut schimba nimic, a venit, a spus, mintea mea n-a cuprins, n-a deslușit, a trecut și s-a împlinit întocmai. Lumea laică numește asta inspirație. Lumea credincioasă numește asta harul, focul cincizecimii, Duhul. Și într-un caz și-n celălalt, nu poți înțelege, limbile flăcărilor de deasupra capului ard îngerește, și tu vorbești cum vrea Duhul.. Tu ești anulat, ești doar un aparat care a înregistrat și redă ceea ce o ființă Vie a rostit.. Am înțeles asta târziu. A venit după ce m-am răzvrătit și am alungat capacitatea înțelegerii unei acțiuni care vine din viitor. M-am temut și m-am forțat să alung primul dar. A venit al doilea. Aș putea să-l alung : să nu mai primesc ceea ce vine când mintea cântă Donizetti sau Bhrams, sau Chopin , sau Vivaldi, și mâna scrie mișcată de Mnemosyne. Aș putea, dar cine știe ce m-ar aștepta, refuzând al doilea har? 

E tare greu , nu știu dacă nu e timpul să merg în grădină : lujeri de buruiană rea cresc de vreo săptămână : o să-i retez și o să-i opăresc. Apă cu sare : fierb și arunc pe fiecare rădăcină tăiată. Și aș face asta dacă nu mi-ar fi frică: eu ard alveole care nu-mi aparțin... Eu vreau să corijez Natura. Eu îmi ucid următoarele cinci respirații. O să le tai. Doar atât. Din dragoste pentru părul care a înverzit pe cinci crengi și vița-de-vie căreia îi curg lacrimi mari............ 

( mă opresc: iar scriu fără mine..... c. f.)

Ziua în care n-am făcut nimic

Când vrei ca ceva să se întâmple, trebuie să renunți la altceva, ce ar trebui făcut. Omul visează atât de mult să se întâmple ceva bun, încâ...