Mâncare de-a noastră, dar de unde ingrediente?

Na, și tu Facebook, mă gândesc la ce-oi mânca eu de Paște. Că tot gândind eu, mi-am amintit de alt Teodoreanu, de Păstorel. Și de cozonacii cu cincicizeci de ouă la litra de făină de grâu. Care litră nu-i un kil și pace bună. Dar mai cu seamă la sărmăluțele din piept de gâscă, acele bunătăți de care amintea și Ionel, atribuindudu-le babii, care era șeful de necontestat a bucătăriei de la Medeleni. Acu' eu, cuptor n-am, și-am zis cu mintea mea cea proastă, că dacă oi fi în stare să găsesc soluții pentru ca noaptea să rămână sarmalele încă (virgulă) calde, n-a fi spre paguba mea, ba dimpotrivă. Și-am zis c-oi pune pustia cei de oală, învălită cu șervete și poate vreun oghial de care amintea Ionel Teodoreanu, că era tare de folos în toate cele. Cum moldovan te naști, nu se poate să nu pricepi ce-o vrut omu' să spună, și uite cum nu mai rămânea decât rețeta. Pe Google sunt puzderie de rețete, dar eu o să caut cu de-a măruntul, că poate pe undeva să fi scăpat și Păstorel oarece detalii. Unul zicea prin Google, c-ar face sarmalele cu frunze de tei, altu' cu de varză murată, și altu' cu de vie. Eu cred că de varză, vie și fasole, sunt frunzele nimerite. Celelalte, ducă-se pe pustii, nu seamănă a mâncare de om. Și zicea Ionel că sunt așa se mititele, că nu se pot numără, cei de pe Google, mi-arată niște sărmăloaie, de te saturi cu două, ca la pomana electorală. Da' așa nu se poate, acele se cheamă găluște și se fac de post cu (,) crupe, nu cu orez, și cu bureți tocați.. Și nu, că nu și nu- moare. Nimic nu-i greu pentru un om care se respectă, și iaca noi moldovenii, cică –tâlharii spun – am fi împrumutat de la turci astă mâncare. Ba nu păgânule! – că turcu' le face în cel mai bun caz cu carne de oaie, da' le face de post și le mestecă de crude, c-am văzut eu într-un film turcesc. Ș-apoi, turcu' nu bé vin, nici să-l picuri cu ceară, că se înfurie Mohamed prooroc, și-i ie la bataie c-un ciomag grosuț, dar noi punem vin din cel alb, la fiert, a doua zi, și le mâncam cu smântână și mămăliguță. Și turcii nu mănâncă mămăligă. Așa că fiecare popor cu sarmaua lui, a unora cât ocaua, a noastră cât o alună mai marișoară, poate cât o nucă din cele mititele, nu bucoaie, acele le spargi tu când a fi post și le amesteci miezul tocat cu crupe și bureți ș-o samă de buruieni bune de mâncat și faci găluște de post. Așa cu sărmăluțele din piept de gâscă.. Toate ca toate, dar de unde luăm noi gâsca( virgulă) că de când cu pandemia, nu prea ai a umblare cu traista-n băț, să cauți pe unul care are gâște de vânzare, și eu n-am văzut la nici un supermarket, gâște.. Și tare mi-ar trebui una, barem așa mititică de vreo trei kilograme, un boboc (,) cum s-ar zice, că pui și carnea de pe pulpe la nevoie.. Că o gâscă strașnică, îmi zicea tata c-a luat de la Bârgăoani, din satul lui Gheorghe Pantazi, una de vreo opt kile bune, fără pene și după ce a curățat-o frumușel de mațe și tuleie. Și cică ar fi făcut-o friptură în curte la Gheorghe, de s-o mirat tot satu' cum se înfige în țepușă, cum pui un vas să strângi grăsimea și o ungi c-o pană din grăsimea ei, de se face o crustă frumoasă de-o mănânci prima oară cu ochii și pe urmă tai o halcă fiecărui mesean și-i înarmezi c-o furculiță, și dă Doamne burtă de popă și poftă de lăcustă!

De unde iau o gâscă? Ajutor! – vreau musai sărmăluțele alea în farfuria de Paște!