Înainte

Câteodată te decizi : am să merg pe alt drum. Știi că e altul, că e posibil să nu ajungi la destinație, dar decizi să nu hotărăști nici o destinație, e obositor să asculți conversațiile partenerilor de drum, e obositoare aglomerația, mersul în coloană ori într-un tren arhiplin, te îngrețoșează, îți dă migrene și te decizi : merg pe drumul meu, chiar dacă ajung peste trei zile la scop, merg așa cum vreau, înot, mă târâi, îmi deschid drum cu o macetă, mă cațăr ca o capră sălbatică, îmi dezvolt aptitudini de alpinist, ori de de atlet de circ, dar nu mai ascult, nu mai suport mirosuri, nu mai merg în urma nimănui... Și o faci. Ajungi greu, dar cu o oră înaintea tuturor. Rezultă că ai avut dreptate. Dreptatea ta, nu a tuturor, a triumfat.

O să merg pe alt drum. O să dau Dracului poteca bătătorită, trenul aglomerat, șoseaua pe care te târâi cu veleități de melc, interminabili pași după pași. Prea drept, prea știut, prea al tuturor, nu-i pentru mine. Eu obosesc repede, mă plictisesc să parcurg același drum de două ori, și voi alege să fiu eu, pioner inutil, deschizător al drumului care se va închide în urma mea imediat după ce îl voi fi făcut, fiindcă zgomotul îmi pocnește în urechi. Fiindcă liniștea se face vid rău, monotonia se face rană supurând și cangrenă mirosind a moarte, și fiindcă știu toate astea, și fiindcă știu că voi ajunge, și mai târziu, și mai devreme, muncindu-mi drumul propriu, fiindcă altfel la final voi ajunge cu cicatrici și cu sufletul schilod, amputat..

O să fiu eu. Chiar dacă voi ajunge cu răni, ale minții mele vor fi. Nu-mi fac bine aglomerațiile de tăceri. Nu-mi priesc spaimele cerului tău. Mă îngrozește pasul unul înainte și pasul doi pe loc. Eu însumi pot merge cu mine pe drum. Și la nevoie mă fac aripă și la nevoie voi fi ce urăsc, șerpuind printre mărăcinii lui imposibil, plutind pe firmamentul lui interzis. Fiindcă vreau e pot și pot e trebuie, iar trebuie e legea mea.

O să merg înainte. Nu mi-e cald și nu mi-e frig. Nu mi-e frică și nu mi-e rușine. Doar sila mă va duce la capătul călătoriei înaintea tuturor. Fiindcă eu nu urmez legile nici unei religii. Fiindcă eu nu mă plec decât în fața Zeului care sunt Io. O furie cât universul mă va întări și drumul meu se va deschide înaintea mea și magic se va închide după mine.

În mintea ta m-ai clasificat. În mintea ta m-ai pus într-o categorie. În mintea ta eu sunt orice vrei tu să fiu, dar pe mine nu mă cuprind clasificările. Din lista ta lipsesc aptitudinile mele, și viciile mele pentru tine sunt calități. În mintea ta.

În mintea mea e haos și eu nu mă împotrivesc haosului : mă definește. Virtuțile mele, sunt defecte pentru lume. Sunt lipsuri și alergare fără competitor. Eu par să înot inutil împotriva curentului și pe șuvițe de cataracte, par a sui ca păstrăvii în ape înghețate din râuri tumult. Și nu înțelegi că ăsta e drumul meu, asta e legea mea, asta e religia mea.

Și din nou : alegătorul de unul singur, nebunul alergător, singurătatea alegătorului de cursă lungă. Vei auzi de mine și te vei mira. Acest decor e vechi și șters, îl voi colora cu sânge la nevoie. Fiindcă pot. Fiindcă de azi nu mai primesc pe nimeni în mintea mea.

( 05.04.2020 – c. ferent – Înainte)