La absurdități. Lucruri, acțiuni imposibile de care nu-i pasă nimănui, care sunt date deoparte fiindcă pot dăuna tihnei.. Din 30 decembrie 1947, până pe 16 decembrie 1989..tihna a stăpânit. Tihna însemnând lașitatea. Au dezbinat și au învins rezistența. Nu știu cum au reușit în decembrie '89 să se mobilizeze, fiindcă nu existau aceste posibilități care astăzi par a fi. Par, fiindcă nimeni nu e idiot să nu știe că nici măcar mesajele private, nu sunt private. Și mă gândesc la cum în clandestinitate, un milion de oameni și-au ridicat toți ca unul glasurile și pumnul.. Mă gândesc fiindcă deja erau morți la Timișoara, morți și în ale locuri. Mă gândesc cum la Brașov, cu vreo doi ani înainte au dat chix și au fost mulți morți, mulți au înfundat pușcăriile. Totuși nu au renunțat.. Tihna nu mai era tihnă, plana deasupra tuturor moartea. Nimeni nu a plecat la revoluție cu convingerea că se va întoarce viu, dar au plecat. Revoluția a existat, chiar dacă e contestată. Iată-ne după 30 de ani : lași, incapabili să ne adunăm un milion de inimi care bat la unison. Incapabili să disprețuim moartea, să înțelegem că ceva grav se întâmplă, și tihna nu mai există de ceva vreme. Suntem incapabili să vedem cum sutele de dispariții fără urmă, ar putea fi și poate chiar sunt rezultatul unor tranzacții a trădătorilor care vând persoane tinere și sănătoase, traficanților de organe. Se întâmplă din cauza tihnei și a fricii. Se întâmplă fiindcă am devenit lași. Se întâmplă fiindcă atunci când ne vom trezi, va fi târziu și ceea ce va rămâne din România, va fi un pustiu. Un deșert, un loc unde nu se mai poate cultiva nimic, nu mai sunt minereuri, nu mai ai nici pădure. Pe deasupra nu mai ai nici populație. Ne vom trezi așteptând să dispară România, înghițită de alte State din Europa sau nu. Și va fi ceea ce merităm.
Eu vă spun cu toată sinceritatea, e adevărat : tot ce înseamnă apărarea țării, nu ne mai aparține, sunt mercenari. Și mercenarii ne vor împușca. Dar nu un milion de oameni. Rămâne doar să trezim milionul și să ne luăm țara înapoi.
